Riding-Adventures-Transiyvania
         
englishromanasitemap
Despre noi
Aventuri calare in Transilvania
English Riding School
Country Club
Preturi si Tarife
Contact
 

Vacanta de 11 zile
(10 nopti, 8 zile calare).
"TRANSHUMANTA DACICA"

Din Transilvania, de la stanele montane, plecau marile migratii ale oierilor care, impreuna cu turmele lor, cautau sa ierneze in zone mai joase cu ierni mai putin aspre.

Aici, marginita de raurile Sebes si Olt, se afla ca mai bogata zona a Romaniei, Marginimea Sibiului. Traditia transhumantei este veche de milenii si pana si astazi marile turme de oi din Boita, Sadu, Râu Sadului, Talmaciu, Talmacel, Rasinari, Poplaca, Gura Râului, Orlat, Fântânele, Sibiel, Vale, Saliste, Gales, Tilisca, Rod, Poiana Sibiului si Jina sunt manate spre pasunile bogate de la deal si campie, prin paduri, chiar daca acum nu mai pleaca atat de departe ca in urma cu secole, cand pastorii din Marginimea Sibiului ajungeau pana la Dunare, în Dobrogea, pâna în Caucaz si Peninsula Balcanica.

De acesta data vom explora in aventura noastra calare prin inima Transilvaniei doua dintre cele mai frumoase masive muntoase ale Carpatilor, respectiv
Muntii Cindrelul si Muntii Sureanu. (vezi harta)


Ziua 1: sosire, cocktail de bun-venit, cunostinta cu gazdele. Cina si cazare.

In ziua sosirii dumneavoastra, personalul clubului
„La Mesteceni” va v-a intampina si va fi la dispozitia dumneavoastra pentru a va acomoda.
Apoi, gazdele va vor astepta la un cocktail pentru a va cunoaste si a va introduce in aventura care urmeaza sa inceapa inca de a doua zi.

Ziua 2: Cunostinta cu calul Dvs. si plimbare de acomodare in teren variat in jurul satului Rahau; aprox. 3 ore, 20 km.

Cea de a doua zi este rezervata pregatirilor de aventura. Asistati de gazdele dumneavoastra, va veti alege calul pe care il veti calari in urmatoarele zile. Prima intalnire intre calaret si cal va fi urmata de o plimbare de acomodare de aproximativ 3 ore printre dealurile care marginesc satul Rahau.

Ziua 3: Rahau - Deal - Carpinis - Fantana lui Marga - Valea Nedeiului - Martinie; aprox. 4 ore, 24 km. Pescuit pastrav si Cina traditionala.

In prima zi a aventurii calare, vom porni dis de dimineata de la Club si ne vom indrepta spre sud, spre munte. Pe carari, prin vai si pe drumuri forestiere vom ajunge prima data in Deal si apoi la Carpinis, in Masivul Cindrel, dupa care vom schimba directia si ne vom indrepta spre sud vest, pe la Fantana lui Marga.

Printr-un peisaj de o rara frumusete, prin vai si peste culmi muntoase, prin paduri unde mistretul, lupul, caprioara si rasul sunt aparitii frecvente, vom traversa Valea Nedeiului dupa care vom trece raul Sebes si vom patrunde in Masivul Sureanu, urmand sa ne oprim la Martinie, un mic sat de munte de pe Valea Frumoasei, traversat de paraul Martinie.

In apele clare ale paraului vom putea sa ne incercam indemanarea la prinsul pastravilor iar seara ne asteapta o cina traditionala romaneasca, unde vom putea gusta din bunatatile zonei.

Ziua 4: Martinie - Plesi - Vf. Stroia - La Cruci - Carari - Curmaturi; aprox. 5 ore, 30 km.
Cina haiduceasca.

A doua zi ne vom continua aventura calare prin Muntii Sureanu, pe creste de drumuri nisipoase unde trapul devine galop si unde arabii dornici de aventura se dezlantuie in curse umar la umar, plecand de la Martinie, prin Plesi, spre varful Stroia, urcand la peste 1200 metri altitudine.

De aici ne asteapta marile deschideri montane care alterneaza cu vai neatinse de soare, catre La Cruci si spre Carari, la aproape 1400 de metri altitudine, urmand cararile si explorand trecatorile folosite de pastori pentru a-si mana turmele in marea trecere din Nord spre campiile manoase ale Sudului Europei. Aici, treptat, padurile de paltin, fag si stejar sunt inlocuite de brazi si molizi, iar apoi de pasunile alpine, populate cu stane de sute de ani. In aceste locuri, inca, plecatul oilor la munte, vara, este o adevarata sarbatoare care celebreaza un obicei mai vechi decat timpul.

Turmele se strang in vetrele satelor risipite pe coastele montane si de-a lungul vailor iar pastorii se pregatesc sa petreaca urmatoarele luni departe de orice urma de civilizatie. Pana in prag de iarna, la stanele de pe creste, miile de oi adunate de la gospodarii din vai sunt mulse manual, in fiecare seara, iar laptele lor este transformat, dupa retete ancestrale, in branzeturi care sunt scoborate toamna in sate si impartite intre gospodariile carora le apartin oile din turme.
De la Carari ne vom indrepta tot spre sud, la Curmaturi, unde ne asteapta cina preparata dupa vechi retete haiducesti.

Ziua 5: Curmaturi - Ivanis - Piatra - Arti - Virtoape - Sugag-Dobra - Jina - Poiana Sibiului; aprox. 6 ore, 36 km.

In cea de a treia zi de calarie prin Muntii Sureanu, tot pe creste, ne vom indrepta de la Curmaturi spre Ivanis si Piatra de unde vom cobori spre Arti si mai departe, printre gospodariile risipite ce apar din cand in cand in poieni, in zone locuite permanent si unde vecinii sunt despartiti de kilometrii intregi, spre Vartoape si Sugag, din nou pe Valea Frumoasei.

De la Sugag spre Dobra, vom trece din nou in Muntii Cindrelului si vom intra in Marginimea Sibiului, prin Jina. Aici sunt cei mai bogati pastori si tot aici se fac cele mai gustoase feluri de branzeturi, de la cele simple pana la cascavaluri de casa afumate in coaja de brad.

Popasul de seara va fi la Poaiana Sibiului, o asezare de pastori bogati, la aproape 1000 de metri altitudine. Aici, se poate vizita Biserica din Deal cu hramul Sfintii Arhangheli (construita la 1766, din lemn de brad declarata monument istoric si de arhitectura) si Muzeul etnografic din Poiana Sibiului (prezinta unelte folosite in pastorit, agricultura, mestesuguri, tesaturi, icoane pe sticla, imbracaminte, mobilier).

Ziua 6: Poiana Sibiului - Rod - Tilisca - Gales - Saliste - Vale - Sibiel; aprox.4 ore, 20 km. Eveniment: vizita la muzeul de icoane pe sticla.

Din Poiana Sibiului vom porni spre Rod, Tilisca, Gales – unde poate fi vizitat Muzeul Etnografic Gales Barbu Constantin; (Muzeul are in pastrare 1300 piese. Muzeul cuprinde o expozitie pavilionara si cateva constructii situate in gradina. In pavilion se pastreaza materiale care ilustreaza agricultura, pastoritul si albinaritul, culesul in natura, pomicultura si mestesugurile, ateliere de olarit, palarier, pieptanar si curelar-cojocar fiind ilustrate si aspecte din obiceiurile traditionale locale.

In gradina sunt expuse o casa salisteana cu un interior specific local si o stana din sec. XIX) Saliste, Vale si ne vom opri la Sibiel unde poate fi vizitat Muzeul de Icoane pe Sticla (Organizat in 1969 din donatii publice, cuprinde o valoroasa colectie de icoane pe sticla din aproape toate centrele de iconari din tara. Alaturi de icoanele pe sticla, muzeul cuprinde si icoane pe lemn, ceramica populara, piese de mobilier, textile de casa, precum si o serie de carti vechi romanesti).

Ziua 7: Sibiel – Fantanele – Orlat – Gura Raului – Lacul Gura Raului – Cabana Fantanele – Sibiel ; aprox. 7 ore, 37 km.

De la Sibiel vom porni spre Est, prin Fantanele si Orlat, spre Gura Raului. De aici, vom coti spre Sud, prin munte, spre Lacul de acumulare de la Gura Raului, lac care zagazuieste apele Cibinului si alimenteaza cu apa potabila cea mai mare parte a localitatilor din zona.

Pe la coada lacului, la Pisc, vom traversa Dealul Runcu si vom ajunge la Cabana Fantanele, pentru a ne indrepta apoi, pe langa Poiana Godia, din nou spre Sibiel.

Ziua 8: Sibiel – Fantanele – Cabana Fantanele – Varful Guga Mare – Varful Captanu Mare – Poiana Sibiului ; aprox. 7 ore, 37 Km.

Pornind de la Sibiel, vom trece prin satul Fantanele, catre Cabana Fantanele. De aici, catre vest, ne vom indrepta catre Coasta Porumbelului pentru a ajunge pe Varful Guga Mare, la peste 1200 de metri altitudine.

Urmand coasta muntelui, vom ajunge la Varful Captanu Mare, la 1220 metri altitudine si vom cobora apoi pe Plaiul Muntelui si vom coti spre dreapta, catre Paraul Negru. Pe langa Varful Pietriceaua, vom ajunge apoi la Poiana Sibiului, in inima Marginimii Sibiului, o zona deosebit de bogata in traditii pastoresti.

Ziua 9 : Poiana Sibiului – Dobârca - Gârbova – Reciu – Câlnic - Rahau ; aprox. 6 ore, 30 Km. Eveniment- cheese and wine lunch la Garbova

De la Poiana Sibiului vom porni, prin Dobarca, spre Garbova. Aici ne asteapta o desfatare culinara, urmand sa gustam din din branzeturile traditionale ale locului precum si din vinurile, produs al podgoriilor taranesti ale unei zone renumite pentru vinurile sale.

Dupa pranz, vom pleaca, prin Reciu, catre Calnic, unde vom avea ocazia sa vizitam Cetatea Taraneasca. Ridicata de sasii transilvaneni in secolul XIII, cetatea a servit ca resedinta a Greavilor sasi pana in 1430, cand a fost vanduta de ultimii descendenti ai familiei nobiliare comunitatii taranilor sasi din Calnic. De la Calnic, vom ajunge, la timp pentru cina, inapoi la Club, la Rahau.

Ziua 10: Relaxare la Country Club sau excursie la Sibiu. Cina festiva.

Sibiul este una din cele sapte orase cetati ridicte in secolul XIII de catre sasii veniti pe aceste meleaguri pentru a pazi trecatorile Carpatilor. Vechi oras medieval, Sibiul sau Hermanstadt, se pregateste acum sa devina Capitala Culturala a Europei in anul 2007. La Sibiu, pasionatii de arta pot vizita colectiile Muzeului Brukental iar vechea cetate medievala va sta la dispozitie. De asmenea, in Sibiu se poate vizita Muzeul Satului, o expozitie in aer liber care ilustreaza, prin colectiile sale de case vechi, acareturi, ateliere si unelte modul de viata al locuitorilor zonei.

Ziua 11: Mic dejun si plecare

 


Weekend lung
"Aventura carpatica"


Traseul 1-
"Sate Romanesti"


Traseul 2-
"Transhumanta
Dacica"


Caii nostri


         
© 2006
Riding-Adventures-
Transylvania.com